Cu sinceritate, in sinea mea ma temeam , intr-o forma sau alta , de zgomot, indecenta, prost gust sau chiar vulgaritate. Ma temeam de asemenea , de un cinism juvenil ca forma de aparare fata de indiferenta sociala generalizata care otraveste lent lumea in care traim.
In secret , la fel de sincer, aveam dubii ca voi intalni talent, si cu atat mai putin sensibilitate.
Surpriza a fost majora . Prin Arabela Nicolau , tinerii s-au delimitat din start , si ferm, de „ sistemul bolnav in care traim ” ( am aflat ulterior ca in sala erau si politicieni , sic ! ) iar in raport cu auditoriul si-au definit scopul intr-un mod cat se poate de firesc si natural :

„ Vrem sa ne simtim bine impreuna !”.

Si asa a fost.
Piesele cantate in limba engleza au castigat sala ( spun asta dupa reactiile salii dar si dupa reactiile mele) si sper sa nu-mi depasesc competentele daca spun ca Arabela Nicolau are o voce de un timbru aparte care tine poate de o sensibilitate pe care nu ma asteptam sa o intalnesc in acel context.
Pe de alta parte, ceea ce am crezut ca este numai o impresie personala de moment , am regasit usor in ceea ce scrie, atat de firesc , intr-un blog :


" Tacerea vremii mele !

De astăzi îmi voi lega mâinile de candelabrul de argint si voi cere tăcere pentru suflet...”.

http://amuletajaponeza.blogspot.com/2010/11/tacerea-vremii-mele.html


De foarte multa vreme, multi din aceasta tara ar trebui sa-si ceara „ tacere pentru suflet ...” !

O fac , se pare, numai tinerii ei .